ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  

 

 

 


HOTĂRÂRE

 

privind:  aprobarea indicatorilor tehnico – economici și a documentației tehnice pentru  obiectivul „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august 2005, în  județul Teleorman” în faza proiect tehnic.

 

 

Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere:

- expunerea de motive nr.9606 din 25 august 2008 a vicepreședintelui Consiliului Județean Teleorman,  Balan Ilie și raportul comun de specialitate nr. 9605 din 25 august 2008  al Direcției managementul proiectelor cu finanțare internațională și al Direcției economice buget-finanțe privind necesitatea aprobării indicatorilor și a documentației  tehnico – economice pentru obiectivul „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august 2005, în  județul Teleorman”, în faza proiect tehnic;

- raportul de avizare al comisiei  de studii și prognoze economico- sociale, buget- finanțe pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret precum și pentru protecție socială;

         - prevederile art. 44 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 91, alin. (1), litera „b” și alin. (3) litera „f” din Legea nr. 215/2001, republicată cu  modificările  și completările ulterioare;

 

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, modificată și completată,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 Art. 1. - Se aprobă  documentația tehnică pentru obiectivul: „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august 2005, în  județul Teleorman” în faza proiect tehnic.

 

 

Art. 2. - Se aprobă indicatorii tehnico – economici pentru proiectul „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august 2005, în  județul Teleorman” în faza proiect tehnic astfel:

·        Valoare totală ( inclusiv TVA)      390.397,35 (euro)

        din care C+M                                 283.488      (euro)                                

                                                                 

·     Valoare totală ( inclusiv TVA)      1.384.153,80 (lei)    

        din care C+M                                  1.005.106,70    (lei)         

 

 

Art. 3. –   Se aprobă cheltuielile necesare implementării proiectului după cum urmează:

-Valoarea totală:1.384.153,80                  lei

  din care: C+M:  1.005.106,70                   lei

-cheltuieli eligibile: 1.111.046,24              lei

-cheltuieli neeligibile: 273.107,55                lei

 

Surse de finanțare:

- Grant Phare 1.111.046,24   lei

- contribuția beneficiarului

      - cheltuieli neeligibile:  273.107,55      lei

din care TVA:                     211.098,78     lei

       

Total buget local:      273.107,55             lei

-Valoarea totală: 390.397,35          euro

    din care: C+M: 283.488            euro

-cheltuieli eligibile:      313.368       euro

-cheltuieli neeligibile:    77.029,35  euro

 

Surse de finanțare:

- Grant Phare :313. 368  euro

- contribuția beneficiarului:  

      - cheltuieli neeligibile:   77.029,35  euro

din care TVA :                  -  59.539,92  euro              

     

     Total buget local  77.029,35  euro

 

Valoare euro: 1 euro = 3,5455 lei din data de 26.08.2008

         Valorile includ TVA.

          

               Art. 4. – (1)  Se aproba finanțarea cheltuielilor neeeligibile în valoare de 273.107,55 lei, respectiv 77.029,35 euro din care TVA 211.098,78 lei, respectiv 59.539,92 euro.

                                (2)   Sumele aferente cheltuielilor neeligibile și sumele pentru TVA vor fi incluse în bugetul Consiliului Județean Teleorman.

 

Art. 5. – (1) Se împuternicește vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman Ilie Bălan, semneze toate documentele necesare implementării investiției prevăzută la art.1.

                             (2) Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Ilie Bălan, prin  Direcția economică, buget – finanțe și  Direcția managementul proiectelor cu finanțare internațională, asigură punerea în aplicare  a prevederilor prezentei hotărâri.

  

Art. 6. - Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ instituțiilor interesate, în termenul prevăzut de lege.

 

  

 

 

 

P R E Ș E D I N T E,

 

Liviu Nicolae Dragnea

 

                                                       

                                              

                                                                                                           

CONTRASEMNEAZĂ

Secretar al județului

                                                                              

Jr. Rodica Vrabie

 

 

  

 

 

 

Alexandria

Nr. 97 din 27 august  2008