ROMÂNIA
CONSILIUL
JUDEȚEAN TELEORMAN
privind: numirea,
temporară, în funcția de director al Serviciului de Cooperare Internă și
Internațională instituție publică sub autoritatea Consiliului
Județean Teleorman, a d-rei Feleagă Monica Irina, până la organizarea și ocuparea postului prin concurs sau examen, pe
perioadă determinată, potrivit legii.
Consiliul Județean Teleorman,
întrunit în ședință ordinară, conform art. 94 alin.(1) din Legea administrației
publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările
ulterioare:
Având în vedere:
- expunerea de motive nr.9488 din 22 august 2008 a
Președintelui Consiliului Județean Teleorman și raportul de specialitate nr.
9489 din 22 august 2008 al Direcției economice, buget-finanțe privind
necesitatea numirii temporare în
funcția de director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională
a d-rei Feleagă Monica Irina - inspector
de specialitate, gradul profesional III , în cadrul aceluiași Serviciu, până la
organizarea și ocuparea prin concurs sau examen pe perioadă determinată, potrivit legii;
- Hotărârea Consiliului Județean
Teleorman nr.89 din 27 august 2008 privind încetarea raportului de muncă al
doamnei Popescu Elena Carmen, director al Serviciului de Cooperare Internă și
Internațională instituție
publică sub autoritatea Consiliului Județean
Teleorman;
- consimțământul nr.9477 din 21
august 2008 al d-rei Feleagă Monica Irina;
- raportul de avizare al Comisiei
pentru administrația publică locală, juridică, apărarea ordinii publice,
respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor;
- prevederile art. 41 alin.(1) și
alin.(3) lit.c) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile art.91 alin. (1)
lit.a), alin.(2) lit.e), art. 45 alin. (5) coroborat cu art.98 și art. 104
alin.(1) lit.b), alin.(3) lit.c) din Legea administrației publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice
locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Începând cu data de 27 august 2008, se numește, temporar, în funcția de director
al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională instituție publică sub
autoritatea Consiliului Județean Teleorman, d-ra Feleagă Monica Irina,
inspector de specialitate, gradul profesional III în cadrul aceluiași
Serviciu, cu un salariu de bază lunar de 873 lei și o indemnizație de conducere
de 50%, până la organizarea și ocuparea postului prin concurs sau examen pe
perioadă determinată, în condițiile legii.
Art.2. Președintele
Consiliului Județean Teleorman, prin Direcția economică, buget-finanțe, asigură
punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3. Secretarul
judetului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act
administrativ instituțiilor și persoanei interesate, în termenul prevăzut de
lege.
P R E Ș E D I N T E,
CONTRASEMNEAZĂ
Secretar
al județului,
jr.
Rodica Vrabie
Alexandria,
Nr. 90 din 27 august 2008