ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN
privind: înființarea Camerei Agricole Județene Teleorman, prin reorganizarea Oficiului de Consultanță Agricolă Județean Teleorman, aflat în subordinea Agenției
Naționale de Consultanță
Agricolă
Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară, conform
art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu
modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere:
-
expunerea de motive nr. 1015 din 22 ianuarie 2010 a Președintelui Consiliului Județean Teleorman
și
raportul de specialitate
nr.1016 din 22 ianuarie 2010 al Direcției
economice, buget-finanțe;
-
raportul de avizare al comisiei pentru administrație publică locală,
juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților
cetățenilor și al comisiei
de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe, pentru activități
științifice, activități economice, agricultură, învățămant, sănătate, cultură,
culte, sport și tineret, precum și pentru protecție socială;
-
prevederile
H.G. nr. 1609/2009
privind înființarea camerelor agricole județene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanță
agricolă județene, aflate în subordinea
Agenției Naționale de Consultanță Agricolă;
-
prevederile Anexei nr.1 LISTA instituțiilor și autorităților publice înființate prin lege, ordonanță de urgență a Guvernului și ordonanță a Guvernului, supuse reorganizării
(poziția 63)
din Legea nr.329/2009 privind
reorganizarea unor autorități și instituții
publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea
acordurilor-cadru cu Comisia
Europeană și Fondul Monetar Internațional;
-
prevederile art.91 alin. (1) lit.a), alin.(2) lit.b) din
Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației
publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.
(1) Pe
data prezentei hotărâri
se
înființează Camera
Agricolă Județeană Teleorman, prin reorganizarea Oficiului de Consultanță Agricolă Județean Teleorman, care se desființează.
(2)
Camera Agricolă
Județeană Teleorman, înființată potrivit dispozițiilor alin. (1) este instituție
publică descentralizată, cu
personalitate juridică, în subordinea Consiliului
Județean Teleorman și în coordonarea
tehnico-metodologică a Agenției
Naționale de Consultanță Agricolă, finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat.
(3) Subvențiile de la bugetul de
stat se asigură prin transferuri
de la bugetul de stat către
bugetele locale, prin bugetul
Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale, și sunt aprobate anual
prin legea bugetului de
stat ca anexă la bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale, repartizate pe județe.
Art.2.
(1) Personalul
Camerei Agricole Județene Teleorman se constituie din personalul
existent la Oficiul de Consultanță
Agricolă Județean Teleorman, ce
se consideră transferat în interesul serviciului
sau, după caz, preluat.
(2) Personalul preluat/transferat va
fi încadrat la Camera Agricolă Județeană Teleorman, cu respectarea prevederilor legale.
Art.3. (1) Patrimoniul
Oficiului de Consultanță Agricolă Județean Teleorman, cu excepția terenurilor agricole aflate în administrare,
se preia de către Camera Agricolă Județeană Teleorman, pe bază
de protocol de predare-preluare, încheiat
conform ultimului bilanț contabil, cu obligativitatea păstrării destinației și funcționalității.
(2) Terenurile agricole aflate în administrarea Oficiului de Consultanță Agricolă Județean Teleorman trec în administrarea Agenției Domeniilor Statului, pe bază de protocol de predare-preluare.
Art. 4. Numărul de posturi, precum și toate
drepturile și obligațiile se stabilesc prin
protocol de predare-preluare încheiat
între Oficiul de Consultanță Agricolă Județean Teleorman și consiliul județean.
Art. 5. (1) Până la
data încheierii protocolului
de predare-preluare între Oficiul de Consultanță Agricolă Județean Teleorman și consiliul
județean prevăzut la art.(4), activitatea se desfășoară de structurile organizatorice existente.
(2) Pe data încheierii protocolului de predare-preluare menționat la alin.(1), Camera Agricolă
Județeană Teleorman se subrogă în drepturile
și obligațiile Oficiului de Consultanță Agricolă Județean Teleorman.
Art. 6. Camera Agricolă Județeană Teleorman are următoarele atribuții principale:
a) elaborează
planul județean de servicii de consultanță agricolă, cu consultarea Agenției Naționale de Consultanță Agricolă, și asigură aplicarea
acestuia;
b) întocmește
planul județean de formare profesională, pe baza solicitărilor
și a prognozelor, cu consultarea Agenției Naționale de Consultanță Agricolă;
c) furnizează
formare profesională de specialitate, în colaborare cu instituțiile specializate, publice sau private;
d) asigură
informare și consultanță agricolă pentru lucrătorii din domeniile agriculturii și conexe;
e) sprijină
organizarea și consolidarea formelor asociative și a filierelor pe produs;
f) asigură
asistență tehnică de specialitate tuturor persoanelor care desfășoară activități în domeniile
agricole și conexe în aplicarea
tehnologiilor agricole moderne și a metodelor
noi de conducere a fermelor;
g) susține
și asigură activitatea de inovare în domeniul asistenței
tehnice acordate agricultorilor și identifică noi surse de finanțare;
h) asigură
asistență tehnică la întocmirea documentației privind accesarea fondurilor europene, acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale sau europene;
i) organizează
seminare, simpozioane, târguri, expoziții și manifestări științifice de profil;
j) se implică
în promovarea produselor și serviciilor
din domeniile agriculturii și conexe, inclusiv
a produselor locale și a celor ecologice;
k) colaborează
cu instituțiile din domeniul
cercetării agricole în scopul creșterii
competitivității agriculturii
și cercetării aplicative;
l) implementează
standardele minime de calitate și standardele
minime de cost pentru serviciile publice descentralizate;
m) contribuie la elaborarea
actelor normative sectoriale,
a strategiilor și planurilor specifice domeniilor de competență, cu consultarea Agenției Naționale de Consultanță Agricolă.
Art. 7.
Președintele Consiliului Județean Teleorman, prin
Direcția economică, buget-finanțe, asigură punerea în aplicare a prevederilor
prezentei hotărâri.
Art.8. Secretarul judetului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ autorităților și instituțiilor interesate, în termenul prevăzut de lege.
P R E Ș E D I N T E,
Alexandria,
Nr. 7 din 27
ianuarie 2010