ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  

                                                                                                                                                  

HOTĂRÂRE

privind : aprobarea contribuției sub formă de cotizație a Județului Teleorman prin Consiliul Județean Teleorman, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Teleormanul”, pentru anul 2013.

 

 

            Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință extraordinară, conform art. 94 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

 

            Având în vedere:

- expunerea de motive nr.565 din 15 ianuarie 2013 a vicepreședintelui Gâdea Adrian Ionuț, desemnat să exercite atribuțiile Președintelui Consiliului Județean Teleorman prin Hotărârea autorității publice județene nr.175 din 21 decembrie 2012 ;

- raportul de specialitate nr.566 din 15 ianuarie 2013 al Direcției economice, buget-finante privind aprobarea contribuției sub formă de cotizație a Județului Teleorman prin Consiliul Județean Teleorman, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Teleormanul”, pentru anul 2013 ;

- Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 52 din 24.04.2007 privind asocierea județului Teleorman cu municipiile Alexandria, Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele și orașele Zimnicea și Videle pentru înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitar㠄Teleormanul”, cu modificările și completările ulterioare ;

 - adresa nr.398 din 9 ianuarie 2013 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Teleormanul”;

 - prevederile Hotărârii Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Teleormanul” nr.42 din 9 ianuarie 2013, privind stabilirea cuantumului cotizației asociațiilor pentru anul 2013;

 - prevederile art. 7 lit. a) coroborat cu art. 11 lit. b) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitar㠄Teleormanul” aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 52/24.04.2007, cu modificările și completările ulterioare;

- rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate ale Consiliului Județean Teleorman;

-    prevederile art. 46 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 12 alin. (1) și art. 91 alin. (1) lit. „f” din Legea nr. 215/2001,  republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 

          În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

 

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. - Se aprobă contribuția, sub formă de cotizație, în sumă de 30.000 lei a Județului Teleorman, prin Consiliul Județean Teleorman, în calitate de membru asociat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Teleormanul”, pentru anul 2013.

 

Art.2. - Președintele Consiliului Județean Teleorman prin Direcția economică, buget-finanțe, asigură punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

                 Art.3. - Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica actul administrativ instituțiilor interesate, în termenul prevăzut de lege.

 

p. P R E Ș E D I N T E,

 

Gâdea Adrian Ionuț

VICEPREȘEDINTE

 

 

CONTRASEMNEAZĂ

 Secretar al județului,

Jr .Silvia Oprescu

                                                           

 

 

 

Alexandria,

Nr. 15  din 31 ianuarie 2013