BACK                        

 

                                                                                   ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN 

 

 

 


HOTĂRÂRE

 

privind : actualizarea  tarifelor  pentru  eliberarea  de  acorduri prealabile și autorizații speciale în vederea amplasării și execuției  unor  obiective în  zona  drumurilor  județene, utilizarea și închirierea unor suprafețe din zona acestora, precum și pentru depășirea limitelor maxime admise de greutate  și/sau  de  gabarit  de  către  autovehicule înmatriculate  în țară.

 

          Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale, nr. 215/2001, republicată,

          Având în vedere :

- expunerea de motive nr. 6925 din 20.07.2007 a vicepreședintelui Consiliului Judetean Teleorman, Bălan  Ilie și raportul comun de specialitate nr. 6926 din 20.07.2007 al Direcției Tehnice și  Direcției Economice Buget- Finanțe;

- rapoartele de avizare ale Comisiei de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe, pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret precum și protecție socială și  Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător;

- avizul nr. 43/3128 din 23.05.2007 emis de Ministerul Transporturilor, Direcția Generală Infrastructură și Transport Rutier;

- prevederile art. 7, art. 40 alin. (5), art. 41 alin. (1), (4) și (5), art. 46, art.  47 alin.(4) și art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată;

          - prevederile art. 91 alin. (1), lit. f)  din Legea  nr. 215/2001, republicată;

 

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată,  

       

HOTĂRĂȘTE :

 

          Art. 1.- Se aprobă actualizarea tarifelor pentru eliberarea de acorduri prealabile și autorizații speciale, în vederea amplasării și execuției unor obiective în zona drumurilor județene, utilizarea și închirierea unor suprafețe din zona acestora, precum și pentru depășirea limitelor maxime admise de greutate și/sau de gabarit de către autovehiculele înmatriculate în țară, prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3.

          Art. 2.- Se aprobă modelul de acord și de autorizație pentru amplasarea sau executarea de lucrări în zona drumurilor publice județene precum și modelul de autorizație specială de transport pentru circulația pe drumurile județene cu depășiri de limite de greutate și/sau de gabarit, conform anexelor  nr. 4, 5 și 6.

          Art. 3.- Sumele rezultate, potrivit prezentei hotărâri, constituie surse financiare pentru administrarea drumurilor județene.

          Art. 4.- Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

          Art. 5.- Vicepreședintele Consiliului Județean, Bălan Ilie, prin Direcția Tehnică și Direcția Economică Buget-Finanțe, va asigura punerea în aplicarea prevederilor prezentei hotărâri.

         Art. 6.- Secretarul  județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ autorităților, instituților și persoanelor interesate, în termenul prevăzut de lege.

 

 

 

P R E Ș E D I N T E,

 

                                                     Liviu  Nicolae  Dragnea                                                         

 

 

 

 

                                                                                   

                                                                                  

 

                                                                                                              

 

 

      

Alexandria,

Nr. 87 din 26 Iulie 2007