ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  

                                                                                                                                                                               

HOTĂRÂRE

 

 

 

 

pentru: modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr.42 din 27     aprilie   2009, cu modificările și completările ulterioare

 

Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere:

   -expunerea de motive nr.4993 din 9 mai 2011, a vicepreședintelui Consiliului Județean Teleorman,  Bălan Ilie;

  - raportul comun de specialitate nr.4994 din 9 mai 2011,  al Direcției Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională, al Direcției Economice, Buget-Finanțe și al Serviciului Juridic și Contencios, privind necesitatea modificării Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr.42 din 27 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare;

   - rapoartele de avizare ale Comisiei de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe, pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret, precum și protecția socială precum și ale Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător;

            - prevederile art.2 alin.(3) lit.g) și k), art.3 și art.5 alin(4), din O.U.G nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu completările și modificările ulterioare;

         -prevederile art.2 alin.(5) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.2548/2009, cu completările și modificările ulterioare;

    -prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

   -prevederile art. 91 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administației publice locale 215/2001, republicată, cu  modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.I-Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr.42 din 27 aprilie 2009 privind aprobarea  cofinanțării  proiectului  „Elaborarea  studiului  de  fezabilitate pentru

 

modernizarea rețelei de drumuri, drum expres, de legătură, limita județului Olt, punct de trecere al frontierei Turnu Măgurele – Nikopol, tronson I Segarcea Vale – Lița – Turnu Măgurele și drumul PVN2002-II-52 Dekov – Byala Voda – HTK Kulina Voda, municipalitatea orașului Belene”, cu modificările și completările ulterioare se modifică după cum urmează:

 

1. – Articolul 2 alin.(2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art.2 alin.(2). – Se aprobă contribuția proprie în  valoare de 6.875,08 euro(28.875,34 lei) (TVA inclus) a Consiliului Județean Teleorman, reprezentând cota de cofinanțare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară  în procent de 2,54% din valoarea cheltuielilor eligibile, aferente părții române.”

 

2. – Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 21. – Se aprobă disponibilitatea temporară din bugetul propriu al  Județului Teleorman a sumei de 110.683,82 euro (464.620 lei, la un curs de 4,2 lei/euro) (TVA inclus) reprezentând cheltuielile pentru elaborarea studiului de fezabilitate, din care se va asigura din bugetul propriu al Județului Teleorman pe anul 2011 suma de  73.749, 20 euro (309.746,64 lei la un curs de 4,2 lei/euro), necesară până la rambursarea acesteia de către Autoritatea de Management a Programului de Cooperare Transfrontalieră  România- Bulgaria 2007- 2013.”

 

 

             Art.II – Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ instituțiilor interesate în termenul prevăzut de lege.

 

 

P R E Ș E D I N T E, 

Liviu Nicolae Dragnea

 

 

CONTRASEMNEAZĂ

 Secretar al județului,

Jr .Silvia Oprescu

 

 

 

Alexandria

Nr. 56 din 27 mai  2011