ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  

 


HOTĂRÂRE

 

 privind: transmiterea unor bunuri aferente obiectivului de investiții „ Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Teleorman” din administrarea Consiliului Județean Teleorman în administrarea Consiliilor locale ale municipiilor Alexandria, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și orașelor Zimnicea și Videle.

 

Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere:

-                    expunerea de motive nr. din 12793 din 06 noiembrie  2009 a Consiliului Județean Teleorman,  Ilie Bălan și raportul comun de specialitate nr.12794 din 06 noiembrie  2009 al Direcției Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională și Direcției Economică, Buget-Finanțe, privind necesitatea transmiterii unor bunuri aferente obiectivului de investiții „ Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Teleorman” din administrarea Consiliului Județean Teleorman în administrarea Consiliilor locale ale municipiilor Alexandria, Turnu Măgurele, Rosiorii de Vede și orașelor Zimnicea și Videle;

- rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate în principalele domenii de activitate ale Consiliului Județean Teleorman;

- certificatul de acceptare finală  nr.985/12053 din 16.10.2009   de recepție a bunurilor;

          -  prevederile art.91 alin (1) lit (c), ale art. 45 alin (3) coroborate cu cele ale art.98, ale art 119 și ale art 121 alin (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, republicată cu  modificările  și completările ulterioare;

 

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

                Art. 1. Se aprobă transmiterea pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, a unor bunuri aferente obiectivului de investiții „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Teleorman” din administrarea Consiliului Județean Teleorman  în administrarea Consiliilor locale  ale municipiilor Alexandria , Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și orașelor  Zimnicea și Videle,  prevăzute în anexa nr.1.

 

Art.2.  (1) Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească și să dispună de bunuri în condițiile actului prin care i-au fost date în administrare.

                            (2) Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-și exercită drepturile și nu-și execută obligațiile născute din actul de administrare.

 

                Art. 3.  -  (1) Se aprobă contractul de administrare a bunurilor prevăzute la art.1 din hotărâre, conform anexei nr.2;

              - (2) Predarea - preluarea bunurilor se face pe bază de proces verbal incheiat între părțile interesate în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

 

Art.4. Anexele nr.1 și nr.2 fac parte integrantă din prezentul act administrativ.

 

              Art.5. Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman,  Ilie Bălan, prin Direcțiile Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională și Economică, Buget-Finanțe asigură punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

 

               Art.6.  Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ autorităților și  instituțiilor  interesate, în termenul prevăzut de lege.

  

 

 

P R E Ș E D I N T E,

Liviu Nicolae Dragnea

 

 

 CONTRASEMNEAZĂ

 Secretar al județului

 jr. Silvia Oprescu

 

 

                                                                                           

  

                                                                                                                                     

Alexandria

Nr. 128 din  11 noiembrie 2009